Autentificare
TIne minte
Noutati
Concursul Național CREATORI DE EDUCAȚIE

Județul Vrancea are două finaliste la Concursul Național CREATORI DE EDUCAȚIE și merită să le cunoaștem mai bine pentru a fi votate până la data de 31 iulie 2021.

Astfel, o avem pe DANIELA POPOIU care și-a lăsat amprenta asupra dezvoltării armonioase a zeci de generații, printr-o sumă de calități esențiale care a ajutat-o să facă cinste vocației îmbrățisate. Întotdeauna a pus suflet în tot ceea ce a realizat alături de elevii săi și nu numai. Acum are un proiect pentru comunitate: ” LUMEA MEA DEPINDE DE MINE”, un proiect despre reciclarea deșeurilor, ba chiar mai mult învață tinerii să valorifice la maxim materialele reciclabile pentru a face economie și pentru a contribui la salvarea mediului înconjurător. În urma desfăşurării acestui proiect, pe lângă dezvoltarea simţului ecologic, elevii au învăţat să fie generoşi, altruişti, creativi şi că orice lucru, aparent fără valoare, poate fi transformat într-o sursă de venit.

Vă invităm să îi oferiți un vot pe site pentru a fi susținut acest proiect.

https://www.creatorideeducatie.ro/concurs/lumea-mea-depinde-de-mine/

CRISTINA BĂRBOSU-ENE este de asemenea finalistă în cadrul acestui concurs, pentru care proiectul ”ȘCOALA DIN NATURĂ” a reprezentat un demers pe care l-a proiectat și aplicat pentru a veni în sprijinul elevilor, astfel încât aceștia să se implice activ și să fie co-creatori într-un spațiu unde să nu simtă atât de intens barierele pe care le impunea sala de clasă. Prin proiectarea acestor activități a încercat să creeze un mediu în care elevii să își dezvolte atât competențele specifice disciplinei Limba și literatura română, cât și abilitățile socio-emoționale, știind că învățarea se produce cu succes dacă urmărim să dezvoltăm autoreglarea, autoeficacitatea, conștientizarea socială și determinarea. Activitățile au avut un puternic caracterul interdisciplinar și transdisciplinar, elevii făcând apel la cunoștințe și din alte arii curriculare. Este o provocare atât pentru profesori, întrucât aceștia caută modalități interactive, creative de abordare, dar și pentru elevi, care redescoperă că învățarea se poate face și cu bucurie, uimire și entuziasm.

Vă invităm să mai oferiți un vot pe site pentru a fi susținut și acest proiect.

https://www.creatorideeducatie.ro/concurs/scoala-din-natura/

 

By: corinasimionescu On Friday, 23 July 2021 Comment Comentarii( 0 ) Hits Vizualizari(586)
Comentarii(0)